Mossad, serviciul secret israelian

MOSSAD-ul este unul dintre cele mai faimoase servicii secrete (de Informaţii sau spionaj) din lume. Este considerat ca un nou venit în spionajul modern în care, rapid, a urcat în ierarhia calităţii până la nivelul de vârf, reprezentat de serviciile american (CIA), sovietic (KGB), francez (SDECE) îşi britanic (MI5), acolo unde n-a mai ajuns decât “Serviciul Secret Chinez” (”Direcţia pentru probleme sociale” plus “Direcţia de informaţii militare”, si cunoscute în bloc sub denumirea occidentală de cod – Fenixul Roşu). Evreilor le place să considere că originile MOSSAD-ului se află în timpul exodului lor din Egipt, acum 3.300 de ani. Moise, spune Tora, a ales câte un tânăr din cele 12 triburi şi i-a trimis în Ţara Făgăduinţei (Canaan – Palestina – Israel) să afle ce bogăţii sunt acolo, ce forţe de apărare au filistenii, cum s-ar putea pătrunde în oraşele fortificate. Printre strămoşii biblici ai agenţilor MOSSAD se afla şi frumoasa Judith care a pătruns în tabăra şi cortul generalului asirian Holofern, căruia i-a tăiat capul cu propria-i sabie (poate prin anii 350 î.e.n.).

La originea MOSSAD-ului se află “Sherut Yediot” - Serviciul de informaţii al Agenţiei evreieşti din Palestina (1929-1940), transformat în 1940 în Sherut ha Yediot ha-Artzit – Serviciul naţional de informaţii, pe scurt SHAI, însărcinat cu interogarea evreilor care, din toata lumea veneau în Palestina.

SHAI a obţinut succese însemnate infiltrând oameni în serviciile Administraţiei britanice a Palestinei, vârful său de activitate fiind considerat depistarea în 1948 a unei mari tranzacţii de arme între Cehoslovacia si Siria si, mai ales, capturarea vasului care transporta acele arme, ceea ce a dublat forţa de foc a evreilor în primul lor război cu arabii.

După naşterea statului Israel, între anii 1949-1952, primul ministru David Ben - Gurion[1] a creat sistemul actual al serviciilor secrete israeliene, pornind de la principiile supravieţuirii statului evreu într-un mediu arab ostil, combaterii unei intense activităţi interne de destabilizare, antistatale si antisociale, desfăşurată de palestinieni pe teritoriile controlate de Israel, urmăririi şi pedepsirii criminalilor nazişti vinovaţi de holocaust si teroriştilor arabi, oriunde s-ar fi aflat ei pe glob, obţinerii unor înalte tehnologii militare puse sub embargo pentru statul evreu, cunoaşterii opiniilor guvernamentale si publice faţă de cauza poporului evreu atât în ţările duşmane cât şi în cele aliate, mai ales în S.U.A. şi sprijinirii comunităţilor evreieşti din Diaspora. Aşa s-au născut SHABACK – “Serviciul de securitate internă”, AMAN – “Serviciul de informaţii militare”, “Departamentul de cercetare şi documentare” al Ministerului de Externe, “Departamentul de Investigaţii” al Poliţiei israeliene şi, mai ales, “Institutul pentru operaţii speciale si culegere de informaţii” (ha-Mossad le-Modiin ule-Tafkidim Meyuhadim), pe scurt MOSSAD.

MOSSAD are cartierul general în Tel Aviv. La sfârşitul anilor ‘80 personalul MOSSAD a fost estimat ca fiind între 1500 şi 2000 de persoane, alte estimări mai recente fiind de 1200 persoane. Identitatea directorului MOSSAD a fost, în mod tradiţional, secret de stat, sau cel puţin nu foarte mediatizată, până în Martie 1996, când Guvernul Israelian a anunţat numirea generalului-maior Danny Yatom ca înlocuitor al directorului MOSSAD, Shabtai Shavit, care a demisionat la începutul lui 1996. Danny Yatom (1996-1998) a fost urmat de Ephraim Halevy (1998-2002). În septembrie 2002, Meir Dagan a fost desemnat ca noul director Mossad.

Cunoscut anterior ca Institutul Central pentru Coordonare şi Institutul Central pentru Spionaj şi Securitate, MOSSAD a fost format pe 1 Aprilie 1951. Mossad a fost fondat de Primul Ministru de atunci, David Ben - Gurion, care a dat ca principală directivă Mossad-ului: “Pentru statul nostru care încă de la începutul său a fost asediat de inamicii săi, Spionajul constituie prima linie de apărare… trebuie să învăţăm bine cum să recunoaştem ce se petrece în jurul nostru.

Pregătirea militară a agenţilor include cunoaşterea tuturor tipurilor de arme şi armate, a structurilor militare ale ţărilor vecine Israelului, a politicii, religiei şi a organizării lor sociale, în afară de NAKA[1] si pregătirea militară, cadeţii MOSSAD-ului mai studiază contrainformaţiile si acoperirea. La lecţiile practice ei învaţă cum să se comporte în societate, la masă, într-un salon oficial sau în cel mai select restaurant de pe glob, să recunoască vinurile bune etc. Din a doua lună petrecută în Academie, cadeţii primesc arme. Ofiţerii din MOSSAD au în dotare pistoale Beretta, arma ideală prin dimensiuni şi calitate. Antrenamentele de trageri se efectuează într-o sală de tir amenajată ca şi cum ar fi un coridor de hotel unde uşile se pot deschide oricând pentru a lăsa să apară profilul unui posibil duşman care trebuie anihilat.

La capătul unui an şi jumătate cei care absolvă aceste cursuri devin un fel de ucenici si nu agenţi plini (katza[2]). Ei mai au de parcurs un nou ciclu de studii practice la Cartierul General al MOSSAD-ului, trecând pe rând prin fiecare departament si învăţând să opereze pe computer în bazele de date ale serviciilor secrete. După încă sase luni, tinerii agenţi sunt repartizaţi în secţiile MOSSAD-ului, începând munca propriu-zisă.

MOSSAD-ul nu racolează, ca alte servicii secrete, aventurieri sau voluntari care vor să devină eroi, ci, cum spunea unul dintre părinţii agenţiei, Isser Harel[3], oameni, “cinstiţi, fideli, loiali, si patrioţi”, gata “să se consacre unor misiuni periculoase”. O altă particularitate constă în faptul că MOSSAD-ul îşi găseşte oamenii în rândurile tineretului evreu din întreaga lume. În acest caz exemplul cel mai bun, pentru că este cel mai cunoscut, este evreo-canadianul Victor Ostrovski, care a părăsit MOSSAD-ul si a scris despre el în termeni mai puţin binevoitori, atât cărţi documentare cât si romane. El nu este decât un exemplu dintr-o mulţime de evrei cu cetăţenie neisraeliană care optează să lucreze în MOSSAD dintr-un sentiment de solidaritate al evreilor de pretutindeni cu statul Israel. Fondatorul acestuia, Ben Gurion spunea despre evrei că “Toţi trebuie să ajute Israelul, chiar dacă ţara lor adoptivă este sau nu de acord” iar un lider al comunităţii evreilor-americani era de părere că: “Nu are nici o importanţă dacă v-aţi hotărât sau nu să emigraţi în Israel. Datoria voastră este să slujiţi interesele poporului evreu şi dincolo de graniţele Israelului”. Aşa se face că agenţii MOSSAD-ului au contribuit la câştigarea războaielor Israelului cu ţările arabe învecinate, au provocat căderea unor demnitari si chiar a unor întregi guverne străine, au “semnat” unele dintre cele mai numeroase si mai spectaculoase pagini ale spionajului tehnologic si economic mondial, au generat o bogată literatură si au născut o legendă: LEGENDA MOSSAD[4].

Niciodată în Israel MOSSAD-ul nu a fost privit cu suspiciune si nimănui nu i-a fost ruşine să lucreze în sau să colaboreze cu MOSSAD-ul. Cităm dintr-o mult mai bogată listă de nume pe Haim Herzog, ajuns apoi preşedintele ţării, Ytzhak Rabin[5], Ytzhak Shamir[6] si Ehud Barak[7], fiecare ajungând prim-ministru si ministru al apărării şi David Kimche, viceministru de externe. În lume, MOSSAD-ul s-a făcut remarcat prin acţiuni unice şi nu de puţine ori inovatoare în tacticile şi tehnicile luptei antiteroriste. Cine nu ştie azi că MOSSAD-ul a furat, în beneficiul Israelului şi Statelor Unite, un avion MIG 21 din Siria. MOSSAD-ul a cumpărat o rachetă franceză Exocet din Chile şi a pus mâna, din Franţa, pe planurile avionului Mirage. Acelaşi “institut” a procurat clandestin combustibil nuclear pentru reactorul israelian de la Dimona şi a pregătit operaţiunea cu nume de cod “Babilon” privind bombardarea reactorului nuclear irakian. Cine nu a admirat “Operaţiunea Moise” de salvare a falashilor etiopieni, capturarea în Argentina a criminalului de război nazist Adolf Eichmann sau anihilarea comandoului terorist care reaproviziona un avion plin cu ostatici pe aeroportul ugandez Entebbe. Câteva dintre aceste episoade le veţi regăsi cu detalii surprinzătoare în această “Istorie secretă a MOSSAD-ului”, al cărei autor, , a avut contacte directe cu personaje precum Isser Harel, fost şef al MOSSAD-ului dar şi al “Serviciului de Securitate Internă” – SHIN BETH, Rafael Eitan, fost şef al LAKAM, Meir Amit care a fost, prin cumul, director si la MOSSAD si la AMAN, sau William Casey, fost director la CIA.

---